Proiectul „O carte pentru școala ta”

Activitatea din biblioteca şcolară este parte integrantă a procesului de instruire, formare şi educare în cadrul învăţământului preuniversitar. Elevii sunt tot mai greu de convins să citească o carte, în condițiile în care cele prezente în bibliotecă sunt învechite iar tehnologiile moderne sunt mai atractive și la îndemâna lor.

Proiectul „O carte pentru școala ta”, în parteneriat cu Grădinița cu Program prelungit „Crai Nou”, a fost iniţiat de Mădălina Dascălu, Gogu Elena, Dumea Liliana și Pintilie Ramona, cu aprobarea directorilor Antonie Iustin-Marius și Isop Carmen-Mariana, în colaborare cu profesorii catedrei de limbă română, diriginți și profesorii din învățământul preșcolar și primar.

Acesta oferă posibilitatea elevilor, profesorilor și părinților de a contribui la înnoirea fondului de carte atât al bibliotecii din școala noastră cât și al celei din Grădinița „Crai Nou” astfel încât să se îndrume unii pe alții să meargă și să descopere operele donate de prietenii și colegii lor, să-și exprime sentimente și trăiri.

Iar pentru ca bucuria să fie deplină, în preajma Sărbătorilor de iarnă, vom construi un brad de Crăciun din cărțile donate, pe holul școlii, în jurul căruia vom colinda, vom spune povești și poezii.

Mulțumim anticipat tuturor celor care răspund pozitiv la acastă inițiativă!

La cât mai multe cărți!!!

Prof. Mădălina Dascălu